Am văzut importanța transportului de marfă pe mare pentru economia globală. Deci, este necesar să înțelegem ce presupune contractul de transport maritim.  În acest articol vom vedea regulile după care se încheie și cum funcționează și în țara noastră.

Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri (Regulile de la Hamburg)

Convenția Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare din 1978 a fost ratificată de ţara noastră prin Decretul nr. 343/1981. Aceasta stabileşte contractul de
transport maritim internaţional cu drepturile şi obligaţiile părţilor participante. Totodată, se emit documente tipizate pentru înlesnirea negocierilor.

Potrivit acestei convenţii, contractul de transport pe mare înseamnă orice contract prin care cărăuşul se obligă, contra plăţii unui navlu/tarif, să transporte mărfuri pe mare de la un port la altul.

Termenul „mărfuri” include şi animalele vii. Dacă mărfurile sunt grupate într-un container sau sunt ambalate, acest termen include unităţile de transport sau ambalaje.

Tipuri de documente pentru contractul de transport maritim

Există două tipuri de documente (Charter Party şi Bill of Lading) care materializează contractul de transport maritim. Acestea se deosebesc după obiectul şi raporturile pe care le reglementează în cadrul transportului, astfel:

  • Charter Party-ul reglementează raporturile dintre armator şi navlositor cu privire la condiţiile de închiriere a spaţiului pe navă. Conosamentul conţine prevederi despre marfa preluată la bordul navei. Este un document probatoriu faţă de navlositor (încărcător), armator, destinatar şi alte persoane care intervin pentru realizarea contractului de transport maritim.
  • Încheierea unui Charter Party se referă numai la navele tramp. Eliberarea conosamentului este obligatorie la toate tipurile de transport maritim.
  • Orice Charter Party prevede întocmirea obligatorie a unui conosament. Acesta poate fi eliberat şi fără să fi fost încheiat un Charter Party. Se face astfel la transporturile efectuate cu nave de linie.
  • Datele dintr-un conosament eliberat în baza prevederilor dintr-un Charter Party trebuie să fie identice cu cele cuprinse în Charter Party-ul respectiv. Conosamentul constituie dovada că mărfurile au fost preluate şi că a început executarea propriu-zisă a contractului de transport.
  • Charter Party-ul se semnează de părţi înainte de executarea prevederilor sale. Conosamentul este semnat, de regulă, după predarea mărfurilor către navă (cărăuş).
  • Navlosirea (angajarea) unei nave se poate face în mai multe variante: Time Charter, Voyage Charter şi Bareboat Charter, pentru nave tramp. Booking Note şi/sau Bill of Lading, pentru nave de linie.

Aplicarea prevederilor Convenției

Prevederile convenţiei se aplică la toate contractele de transport pe mare între două state diferite, dacă:
a) portul de încărcare din contractul de transport pe mare este situat într-un stat contractant;
b) portul de descărcare din contractul de transport pe mare este situat într-un stat contractant;
c) unul dintre porturile facultative de descărcare din contractul de transport pe mare este portul efectiv de descărcare. Este situat într-un stat contractant;
d) conosamentul sau alt document care face dovada contractului de transport pe mare este emis într-un stat contractant;
e) conosamentul sau alt document care face dovada contractului de transport pe mare stipulează că prevederile prezentei convenţii sau legislaţia oricărui stat care le aplică guvernează contractul.

Ele se aplică independent de naţionalitatea navei, a cărăuşului sau a oricărei persoane interesate. Nu se aplică contractelor de navlosire. Dacă se emite un conosament ca urmare a unui contract de navlosire, prevederile convenţiei se aplică dacă acesta reglementează relaţiile dintre cărăuş şi deţinătorul conosamentului.

Părțile care apar în contractul de transport pe mare

Conform Convenției, în contractul de transport maritim întâlnim următoarele părți:

  • Cărăuş – orice persoană care (sau în numele căreia) a încheiat un contract de transport de mărfuri pe mare cu un încărcător.
  • Cărăuş efectiv – orice persoană căreia i s-a încredinţat, de către cărăuş, efectuarea parţială sau completă a unui transport de mărfuri şi include orice altă persoană căreia i s-a încredinţat o astfel de sarcină.
  • Încărcător – orice persoană de către care, sau în numele căreia, sau din autorizarea căreia s-a încheiat cu cărăuşul un contract de transport de mărfuri pe mare, sau orice persoană
    de către care, sau în numele căreia, sau din autorizarea căreia mărfurile sunt în mod efectiv predate cărăuşului în legătură cu contractul de transport pe mare.
  • Destinatar – persoana îndreptățită să preia mărfurile.

Răspunderea părților contractante

Răspunderea cărăuşului pentru mărfuri în baza acestei convenţii acoperă perioada în care mărfurile sunt în grija sa la portul de încărcare, pe timpul transportului şi la portul de descărcare.

Cărăuşul este răspunzător:

  • pentru pierderea sau avariile provocate mărfurilor sau pentru întârzierea în livrare cauzată de incendiu, dacă reclamantul dovedeşte că incendiul a rezultat dintr-o greșeală sau dintr-o neglijenţă a cărăuşului, a prepuşilor sau mandatarilor săi;
  • pentru pierderea, avariile sau întârzierile în livrarea mărfurilor pentru care reclamantul dovedeşte că sunt un rezultat al culpei sau al neglijentei cărăuşului, a prepuşilor sau a mandatarilor săi
  • în cazul cand incendiul la bordul navei afectează mărfurile, dacă reclamantul sau cărăuşul doreşte, va fi efectuat un raport de expertiză. Acesta se face în conformitate cu practica transporturilor maritime. Are ca scop determinarea cauzelor şi a împrejurărilor ce au provocat incendiul. O copie a raportului întocmit de expert va fi pusă, la cerere, la dispoziţia cărăuşului şi a reclamantului.

Cărăuşul nu este răspunzător când pierderea, avarierea sau întârzierea în livrare a apărut ca urmare a măsurilor luate pentru salvarea de vieţi omeneşti sau din măsuri rezonabile.

Încărcătorul nu este răspunzător de prejudiciul suferit de cărăuş sau de cărăuşul efectiv, nici de avarierea navei. Este responsabil dacă prejudiciul sau avarierea au fost provocate din culpa sau neglijenţa încărcătorului, a prepuşilor sau a mandatarilor acestuia. Nici prepuşii sau mandatarii încărcătorului nu sunt răspunzători decat dacă ele au rezultat din culpa sau prin neglijenţa lor.

Honexpres oferă servicii complete în transportul maritim. De la ușa expeditorului până la ușa dumneavoastră,  inclusiv transportul terestru, procedurile vamale și asigurarea mărfii.

Noi nu doar că suntem o  casă de expediții care oferă servicii profesionale în organizarea transporturilor interne și internaționale și consiliere în privința asigurărilor. Honexpres vă aduce și informații de bază și noutăți relevante din domeniul transporturilor de mărfuri!

Recent Posts

Archives

Categories

Tags

Discussion

Leave A Comment

Related Posts

If you enjoyed reading this, then please explore our other articles below:

Back to News