Există două tipuri de proceduri de tranzit comunitar: T1 (tranzit extern) și T2 (tranzit intern). Aceste proceduri reflectă statutul mărfurilor aflate în circulație. Află din acest articol marca Honexpres tot ce te interesează referitor la procedura vamală în cazul tranzitului comunitar intern T2!
Tranzitul comunitar intern T2
Procedura de tranzit extern T1 se aplică, de obicei, mărfurilor care provin din afara UE. Atunci când mărfurile sunt transportate sub procedura T1, plata taxelor este suspendată până când mărfurile ajung la destinație și sunt vămuite.
În schimb, procedura de tranzit intern T2 se aplică, de obicei, mărfurilor care provin din interiorul UE. Atunci când mărfurile sunt transportate sub procedura T2, poți transporta temporar acele mărfuri în afara UE și apoi să intri cu ele din nou în UE, fără a fi nevoie să le vămuiești din nou.
Așadar, prin intermediul procedurii T2, mărfurile păstrează statutul vamal UE. La o primă privire, acest lucru nu pare prea important, deoarece pentru mărfurile transportate din UE în UE taxele de import nu trebuie plătite. Ce se întâmplă însă dacă trebuie să părăsești temporar granița UE în timpul transportului? Ar trebui să fie plătite anumite taxe de import în această situație. Totuși, procedura T2 permite importul și exportul dintr-o țară terță fără taxe. Singura cerință pentru acest lucru este ca țara terță să participe la acordul numit A.E.L.S (Asociația Europeană a Liberului Schimb).
Dacă, de exemplu, transporți mărfuri din Germania în Italia și dacă transportul are loc prin Elveția (care nu este stat membru UE), nu va exista vămuire sau plata taxei de import, datorită procedurii T2. Trebuie să menționam un aspect important – și anume faptul că Elveția participă la acest acord A.E.L.S.
Observație: T2 nu se aplică dacă vorbim despre un transport exclusiv aerian sau maritim.
Așadar, regimul de tranzit comunitar intern T2 se aplică mărfurilor comunitare atunci când acestea sunt expediate de la un punct la altul al teritoriului vamal al Comunității, cu traversarea teritoriilor uneia sau mai multor ţări A.E.L.S.
T2 se aplică și pentru transporturile în următoarele teritorii vamale ale UE:
- Insulele Canare,
- Departamente și teritorii franceze de peste mări (Guyana Franceză, Martinica, Réunion),
- Insulele Canalului Britanic,
- Athos,
- Insula Aland,
- San Marino,
- Andorra.
Procedura vamală în cazul tranzitului comunitar intern T2
Procedura de tranzit T2 poate fi inițiată de la locul de plecare al mărfurilor. Sunt necesare anumite informații pentru a iniția procedura, cum ar fi numărul și greutatea totală a pachetelor sau numărul de etichete aplicate. De asemenea, sunt obligatorii informațiile despre expeditor și destinatar, precum și tariful vamal. Prin această procedură, este posibilă urmărirea mărfurilor T2.
După aplicarea pentru această procedură vamală, se acordă un termen de șapte zile pentru prezentarea mărfurilor la vamă. Acolo, vor fi verificate informațiile privind bunurile de transportat. Această procedură de tranzit necesită un depozit cu titlu de garanție. Această garanție reprezintă valoarea taxelor de import estimate ale țării de destinație. În cazul în care vei lucra cu un broker vamal, acesta va acoperi costurile garanției.
Procedura de tranzit T2 va fi considerată închisă în țara de destinație.
Ce sunt documentele T2L și T2LF?
T2L și T2LF sunt proceduri de tranzit importante pentru transportul mărfurilor până în țara de destinație. Aceste documente de transport au totodată și valoare de certificate pentru statutul UE al mărfurilor. Cu aceste certificate, poți dovedi că transportul pe care îl efectuezi este din UE. Astfel, nu trebuie plătite taxe pe aceste mărfuri în timpul trecerii frontierei ori frontierelor. Prin urmare, taxele vamale nu trebuie plătite până la sosirea în țara de destinație.
Așadar, documentele T2L și T2LF sunt în sine certificate care atestă statutul UE al mărfurilor. Totuși, pe lângă formularele T2L și T2LF, pot fi folosite și alte documente pentru a dovedi statutul UE al mărfurilor transportate. De exemplu, documentele comerciale ale mărfurilor pot fi prezentate la vamă ca dovadă. Aceste documente vor fi marcate fie cu „T2L”, fie cu T2LF”. Un alt document care poate fi folosit este manifestul de expediere, care va fi marcat cu „C” (echivalent cu T2L) sau „F” (echivalent cu T2LF).
Când se utilizează T2L/T2LF?
Documentul T2L este utilizat atunci când mărfurile nu părăsesc teritoriul fiscal al UE. Acesta este cazul, de exemplu, pentru țări precum Malta, Cipru sau San Marino. Prin urmare, este utilizat numai dacă, de exemplu, mărfurile sunt transportate peste apele internaționale dintr-o țară a UE în alta.
Documentul T2LF este utilizat similar cu T2L. Totuși, acesta se aplică dacă țara din care exporti și/sau țara de destinație, precum și părți ale rutei de transport, se află pe teritoriul vamal al UE, dar nu pe teritoriul său fiscal.
Țările T2L
Pentru toate țările de destinație care fac parte din teritoriul fiscal al UE, va fi creat T2L. Toate țările pentru care acest document este valabil sunt următoarele:
- Belgia,
- Bulgaria,
- Danemarca,
- Germania,
- Estonia,
- Finlanda,
- Franța, inclusiv Monaco,
- Grecia,
- Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, inclusiv Insula Man,
- Republica Irlanda,
- Italia,
- Croaţia,
- Letonia,
- Lituania,
- Malta,
- Olanda,
- Polonia,
- Portugalia, inclusiv insulele Azore și Madeira,
- România,
- Suedia,
- Slovenia,
- Spania,
- Cipru, inclusiv zonele de bază suverană Akrotiri și Dheklia.
Țările T2LF
Pentru țările care aparțin teritoriului vamal al UE, dar nu și celui fiscal, se aplică T2LF. Iată lista tuturor țărilor pentru care este folosit acest document:
- Insula Aland,
- Guyana Franceză, Guadelupa, Martinica, Mayotte, Réunion, Saint Martin,
- Muntele Athos,
- Insulele Canalului: Alderney, Guernsey, Herm, Jersey, Insulele Sark,
- Insulele Canare: El Hierro, Fuerteventura, Gran Canaria, La Gomera, Lanzarote, La Palma, Tenerife.
Casa de expediții Honexpres te ajută cu toate procedurile vamale
Atunci când ai mărfuri de transportat, trebuie să iei în calcul foarte multe aspecte legate de legislația vamală și a transporturilor. Pentru cineva care nu este specializat în domeniul transporturilor, este foarte ușor să facă greșeli costisitoare. De aceea, îți recomandăm să lași toate aceste aspecte vamale în grija profesioniștilor!
Echipa Honexpres este mereu la curent cu toate noutățile legislative și dispune de o echipă profesionistă, dedicată și experimentată. Te ajutăm cu tot ce înseamnă organizarea transportului și procedurile vamale. Îți oferim timpi rapizi de tranzit, siguranță și cele mai prietenoase tarife. Contactează-ne oricând ai nevoie de o casă de expediții de încredere!
Sursă foto: svn.taxud.gefeg.com
[…] vamal. Când vorbim despre tranzitul în Uniunea Europeană, există două tipuri de proceduri – proceduri de tranzit intern T2 si proceduri de tranzit extern T1. Cum se utilizează declarația de tranzit extern T1? Află totul […]